Pateu de linte rosie si cartof dulce

Imi place mult aceasta reteta. Partea frumoasa este ca exact din aceleasi ingrediente puteti face si o supa crema delicioasa.
In loc sa le puneti in robotul cu lama S, le puneti in blender adaugati apa sau un lapte vegetal si procesati pana obtineti consistenta dorita.

Ingrediente

1 cartof dulce (aprox. 500 gr)
1 ceapa alba mare
1 morcov
1 bucata mica de telina
1/2 cana linte rosie
1 lg boia dulce
1 lg curry dulce
1 lg curry iute
1/2 lg coriandru macinat
5-6 catei usturoi
1-2 Lg fulgi drojdie inactiva
sare dupa gust
2 linguri ulei presat la rece
2 cani apa

Catoful dulce sa curata de coaja, se taie cubulete medii si se pune in tava in cuptorul incalzit. Se coace pana cand este moale. Se amesteca de 2-3 ori cu o lingura pentru a se coace cat mai bine pe toate partile.

Ceapa se taie marunt si se pune la “calit” in putina apa. Se adauga apoi morcovul si telina, se mai adauga apa si se pune capacul pentru a se inabusi.
Dupa 5 minute se adauga si lintea (inainte se spala bine) impreuna cu 2 cani de apa.
Se lasa la foc mic, deoarece lintea rosie fierbe foarte repede. Mai adaugati apa daca este nevoie. Este gata atunci cand e moale.

Se lasa putin la racit, iar apoi se pune in robotul cu lama S, se adauga si cartoful dulce copt, se pun condimentele si se proceseaza pana sunt toate bine incorporate. Se gusta si se mai adauga condimente in functie de preferinte.

Are un gust dulceag foarte bun.
Cartoful dulce se poate inlocui si cu dovleac placintar.

Se serveste cu fasii de legume crude sau pe paine, alaturi de o salata.

Daca iti place reteta, da mai departe.

Cu drag,
Valentina