Halva sanatoasa

Am observat cat de receptivi sunt oamenii la retetele cat mai usoare si cu putine ingrediente. Sunt mult mai motivati sa le incerce, mai ales daca sunt la inceput de drum in ceea ce priceste alimentatia sanatoasa.

Inteleg si de ce. Pentru ca ii sperie atunci cand vad o lista mare de ingrediente, din care despre jumatate nici nu au auzit.

Eu imi doresc ca tot mai multa lume sa fie deschisa sa prepare dulciuri sanatoase, de aceea si aceasta reteta se incadreaza la categoria usor de facut si delicioasa.

Ingrediente:

150 gr. seminte crude de floarea soarelui (1 cana)
150 gr. susan integral crud (1 cana)
100 gr. miere
1 Lg cacao

Preparare:

Semintele de floarea soarelui se transforma intr-o faina cu ajutorul robotului sau a rasnitei. Separat se macina si susanul, pana incepe sa elibereze un pic din ulei.

Se pun apoi împreuna în robot, se adauga mierea si se proceseaza doar cateva secunde pentru omogenizare.
Compozitia se pune intr-un bol, se presara o lingura de cacao peste si se amesteca pentru o obsine un aspect marmorat.
Apoi se pune în forme si se baga la frigider pentru a se intari.

Daca iti place reteta, da un share si pentru cei dragi!

Cu drag,
Valentina